Sute de turiști pe pârtiile din stațiunile de pe Valea Prahovei. Stratul de zăpadă depășește 20 cm

Sute de turiști pe pârtiile din stațiunile de pe Valea Prahovei. Stratul de zăpadă depășește 20 cm
Publicat: 27/12/2014, 16:20

Sute de iubitori ai sporturilor de iarnă, turiști care au petrecut Crăciunul la munte sau care au ajuns pe Valea Prahovei pentru sfârșitul de săptămână se află, sâmbătă, pe pârtiile din stațiunile Azuga, Bușteni și Sinaia, acesta fiind primul weekend din acest sezon de iarnă când se schiază în condiții bune în toate stațiunile prahovene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Azuga, a început să ningă de vineri seară, iar sâmbătă sute de turiști se află pe pârtii, administratorii domeniului schiabil punând în funcțiune și tunurile de zăpadă pentru a face funcționale toate pârtiile din stațiune. Potrivit lui Vasile Richea, administrator al pârtiilor din Azuga, sâmbătă se schiază pe pârtiile Cazacu Începători și Cazacu Școală, unde peste stratul de zăpadă artificială de 25 de centimetri s-a așternut un strat de zăpadă naturală care măsoară 20 de centimetri.

De sâmbătă, la Azuga a fost deschisă și pârtia Sorica, iar pe celelalte pârtii din stațiune au fost puse în funcțiune tunurile care produc zăpadă artificială, astfel încât reprezentanții autorităților locale spun că, dacă vremea nu se va încălzi, în weekend-ul viitor se va putea schia la Azuga pe toate pârtiile.

În stațiunea Bușteni, ninge de asemenea, iar sute de turiști se află pe pârtia Kalinderu și în parcul de distracție de la baza domeniului schiabil.

Și la Sinaia sunt practicabile pârtiile de mare altitudine dinValea Dorului și Valea Soarelui, unde sute de turiști au urcat pentru a schia sau a se da cu snowboard-ul.

Drumul între stațiunile de pe Valea Prahovei este aglomerat, sâmbătă după-amiază, mulți turiști care nu au petrecut vacanța de Crăciun la munte alegând să meargă sâmbătă în stațiuni, pentru a schia.

Mii de turiști au petrecut și anul acesta vacanța de Crăciun în stațiunile de pe Valea Prahovei, stațiuni în care hotelierii au pregătit pachete turistice la prețuri plecând de la 260 de lei de persoană pentru trei nopți de cazare.

Sâmbătă după-amiază, pe mai multe tronsoane ale drumului național 1, între București și Brașov, circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, drumul fiind aglomerat în special pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte. Astfel, se circulă cu viteză redusă în zonele Bărcănești, Comarnic, Sinaia, Bușteni și Predeal, unde coloana de mașini măsoară aproximativ un kilometru și jumătate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Alexandru Ursu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că DN 1 este aglomerat pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte, unde ninge, iar carosabilul este umed. Potrivit sursei citate în această zonă se circulă în coloană, dar nu sunt blocaje în trafic.

Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență și, având în vedere condițiile de drum, să evite să se angajeze în depășiri.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu